Dr. Marinela Simon este consultant autorizat al programului german Metabolic Balance, cel mai popular program de reglare a metabolismului şi implicit a reglării greutăţii corporale din Europa. Doamna doctor ne-a explicat într-un interviu avantajele acestui program ce este implementat şi în Botoşani în cadrul centrului WorkTape Medical.
– Ce înseamnă Metabolic Balance?
– Este un program de nutri ie con- ceput în Germania personalizat pentru fiecare persoană. Se iau analize de sânge, istoric medical. Programul are 25 de ani de cercetare în Germania şi este
cel mai utilizat program de re- glare a greutăţii corporale din Europa, cu peste un milion de persoane care îl urmează de când a fost conceput. În prezent numărul de cetăţeni din Canada care
îl urmează cred că depăşeşte uşor pe cel din Europa. La noi a ajuns aşa târziu pentru că este bazat pe mâncare. Nouă ne este uşor să mâncăm fast food din cauza programului aglomerat. Fast
food ne scuteşte de gătit şi „rezolvăm problema”. Şi uite aşa mâncăm trei covrigi şi trei pateuri şi obţinem senzaţia de saţietate pe moment, însă ai o poftă de mâncare ridicată în majoritatea timpului.
– Spre deosebire de multe diete şi regimuri aflate în prezent pe piaţă spuneţi că în spate este un studiu?
– Nutriţionişti, diabetologi şi medici de medicină internă din Germania au lucrat la acest studiu pentru că au fost „asaltaţi” de obezitatea malignă. Germanii l-au introdus în programul lor de sănătate naţională şi ulterior o doamnă drăguţă din România, cu origini nemţeşti, s-a gândit că ar fi bine să îl aducă şi la noi.
– Ce presupune, concret, persona- lizarea regimului pentru fiecare individ?
– Personalizarea înseamnă pe lângă analize de sânge şi istoricul medical, caracteristicile nutriţionale cu analiza organismului cu evaluarea compozi- ţiei corporale, obiceiuri alimentare, preferinţe alimentare, program de muncă. Spre exemplu se ţine cont de cei care lucrează în ture de noapte şi au inversare de program. Se ţine cont şi de sportul pe care persoana în cauză îl practică, dacă este un sport de performanţă.
– Mulţi oameni când aud cuvintele regim/dietă, primul lucru la care se gândesc este „tăierea” mâncării preferate. Cu ce este prietenos Metabo- lic Balance?
– Meniul din Metabolic Balance este prietenos cu tot. Meniul este unul echilibrat, toate mesele au lipide, pro- teine şi carbohidraţi. Pâinea nu este exclusă şi avantajul programului este că nu este fix. Fiecare îşi stabileşte ora la care va mânca şi are o cantitate suficientă de apă în aşa fel încât să se facă diferenţa între sete şi foame şi să nu mănânci de câte ori îţi este sete. Din când în când sunt permise şi mese de excepţie când persoana poate să mănânce orice doreşte.
– Cum este mai „uşor” pentru o persoană aflată la regim, dacă are de dat jos un surplus mai mare de kilograme sau ultimele „cinci”?
– Scopul programului ce trebuie privit ca o schimbare a alimentaţiei şi nu o dietă este să facă omul sănătos. Ali- mentaţia dezorganizată aduce o stare de oboseală ce poate fi eliminată prin acest program. Iniţial mai multe kilo- grame sunt date jos de persoanele care au o greutate foarte mare. Cel mai greu dau jos sau îşi reglează greutate persoanele ce suferă de afecţiuni tiroidiene. În funcţie de patologie şi de medicaţie pe care o ia pentru că poate fi administrat un tratament ce nu se potriveşte cu un anumit aliment care ar merge la regim. Spre exemplu bolnavii de parkinson trebuie să aibă o alimentaţi în care vitamina B6 diminuează din efectul tratamentului şi atunci în programul personalizat de Metabolic Balance vor fi recomandate alimente cu un conţinut redus din această vitamină.
– Cât de important este rolul unui consilier personal pe durata regimu- lui Metabolic Balance?
– Consilierul este foarte important pentru că de multe ori cei care urmează regimuri clachează la un punct. Iniţial unei persoane care urmează un regim consideră că este foarte greu gătitul mâncării. Sunt persoane care trebuie susţinute pentru că pot cădea pradă tentaţiilor. Pe perioada regimului se ţine legătura permanent cu con- silierul. Consilierea este prevăzută pe o perioadă de şase luni a regimului. Sunt şase şedinţe de consiliere pro- gramate la anumite intervale şi oricând se poate ţine legătura prin diverse canale de comunicare alese de comun acord. Se presupune că după şase luni persoana învaţă modul de alimentaţie şi ştie să se controleze singură. Programul fiind un stil de viaţă nu se termină niciodată.
– Cum se poate plia regimul Meta- bolic Balance pe programul omului modern?
– Foarte uşor se poate plia pe pro- gramul oricărei persoane. Mâncarea se poate găti pentru mai multe zile şi se porţionează pe fiecare masă.
– O frică a oamenilor ce urmează regimuri şi diete este să nu pună în- apoi kilogramele pierdute. Cu ce este diferit Metabolic Balance?
– Pun înapoi programele pierdute pentru că în momentul în care o dietă este rapidă se slăbeşte pe toate planurile, grăsimi, apă, masă musculară. În momentul în care cantitatea de proteină este
prea mică se instalează senzaţia de foame. Am ajuns la greutatea dorită şi încep să mănânc mai mult. Pe de altă parte, când eu mănânc astfel încât proteina să îmi fie suficientă, deja cantitatea de grăsime care se de- pune este dublă şi aşa se ajunge la efectul yo-yo
– În programul Metabolic Balance se vorbeşte de o reglare a metabolismului. Ce beneficii aduce o astfel de reglare?
– În primul rând scad riscurile de boli cardiovasculare sau diabet. Metabolic Balance nu doar scade greutatea ci sunt în unele cazuri în care se creşte, dacă este necesar. De asta este şi cunoscut, un program de reglare a greutăţii, nu neapărat de scădere.
– Programul impune o limită de vârstă?
– Doar în cazul copiilor sunt limi- tări. La copii, autorii programului au permis de la opt ani, însă la noi în ţară vârsta este de la 10 ani, dar împreună cu adult. Nu poţi cere unui copil să
mănânce conform regimului, iar adultul de lângă el să mănânce ciocolată şi fast food.
– În cadrul programului se impun anumite tipuri de alimente. Având în vedere că este conceput în Germania, se găsesc aceste alimente pe piaţa locală?
– Toate alimentele se găsesc cu uşu- rinţă şi nu au cum să fie scumpe. Dacă îţi iei cât îţi trebuie, automat le foloseşti eficient. De exemplu dacă vei cumpăra o conopidă, nu o vei consuma o singură dată.
– Din experienţele persoanelor care au urmat acest regim, care ar fi cea mai dificilă etapă?
– Primele două săptămâni pentru că psihologic este perceput ca un şoc. Nu este un şoc pentru organism ci este doar acea scoatere din zona de confort şi impunerea unor noi reguli. Este practic ca şi o acomodare. Ştiu că trebuie să gătesc, să mănânc la un anu- mit interval, să beau o anumită cantitate de apă şi unii o pot percepe ca un stres.
– Care este recordul de kilograme pierdute printr-un regim Metabolic Balance, în rândul persoanelor pe care dumneavoastră le-aţi consiliat?
– În timpul consilierii, respectiv pe- rioada de 6 luni, o persoană a pierdut 44 de kilograme. După ce se ajunge la o greutate optimă se poate face orice sport cu orice intensitate.
– Cum reuşiţi să motivaţi persoanele aflate la regim să respecte regulile pe o perioadă mai îndelungată?
– Cred că cel mai uşor sunt de mo- tivat bărbaţii pentru că le dă o stare de confort psihic greutatea. De asemenea adolescenţii sunt mai uşor de motivat. Mai greu este cu femeile pentru că de obicei vor rezultate pe termen scurt şi după revin la vechile obiceiuri nesănătoase.
– Multe din diete duc la înfome- tare. Cu ce se deosebeşte Metabolic Balance din acest punct de vedere?
– În acest program nu apare foamea pentru că este un echilibru procentual între lipide, proteine şi glucide se ob- ţine o valoarea energetică suficientă între mese. Se mănâncă toate categoriile de
alimente pentru că este nevoie ca meniul să fie echilibrat. Pentru că dacă am un regim hiperproteic voi slăbi, însă voi afecta grav rinichii. Sunt diete în care se mănâncă doar ciocolată şi se slăbeşte, dar se privează organismul de electroliţi, de aminoacizi şi este afectat pancreasul în special.