Poate o ultimă şansă la finţările nermabursabile adresate start-up-urilor din fonduri ale Uniunii Europene pentru programarea 2014-2020 o reprezintă înfiinţarea de întreprinderi sociale. Mai multe organizaţii, ONG-uri şi nu numai au accesat proiecte ce prevăd finanţarea unor proiecte de economice socială.
Primul pas este să află ce înseamnă o întreprindere socială: Conform legislaţiei reprezintă orice entitate care desfășoară o activitate economică, indiferent de forma sa juridică, constituită și atestată ca întreprindere socială, potrivit Legii nr. 219/2015 privind economia socială, și anume:
Societățile cooperative de gradul I;
Cooperativele de credit;
Asociațiile și fundațiile;
Casele de ajutor reciproc ale salariaților / pensionarilor;
Orice alte categorii de persoane juridice care prin actele de înfiinţare şi funcţionare demonstrează faptul că activitatea desfăşurată are scop social, respectă principiile prevăzute la art. 4 din lege, precum şi criteriile prevăzute la art. 8 alin. (4) din lege;
Ca şi activităţi ce se poat încadra în categoria economiei sociale:
- a) producerea de bunuri, prestarea de servicii şi/sau execuţia de lucrări care contribuie la bunăstarea comunităţii sau a membrilor acesteia;
- b) promovarea, cu prioritate, a unor activităţi care pot genera sau asigura locuri de muncă pentru încadrarea persoanelor aparţinând grupului vulnerabil;
- c) dezvoltarea unor programe de formare profesională dedicate persoanelor din grupul vulnerabil;
- d) dezvoltarea serviciilor sociale pentru creşterea capacităţii de inserţie pe piaţa muncii a persoanelor din grupul vulnerabil. (Art. 5, Legea nr. 219/2015 privind economia socială).
Tot potrivit legislaţiei, o întreprindere socială trebuie să respecte următoarele criterii:
- a) acționează în scop social și/sau în interesul general al comunității;
- b) alocă minimum 90% din profitul realizat scopului social și rezervei statutare;
- c) se obligă să transmită bunurile rămase în urma lichidării către una sau mai multe întreprinderi sociale;
- d) aplică principiul echității sociale față de angajați, între care nu pot exista diferențe care să depășească raportul de 1 la 8.
Pentru a fi eligibil pentru o asemenea finanţare, persoanele interesate trebuie să îndeplinească câteva condiţii:
- Să aibă domiciliul în regiunea în care implementează proiectul
- Să aibă studii liceale
- Vârsta curpinsă între 18 şi 64 de ani.
Mai mult decât atât, persoanele fizice care înființează afaceri nu trebuie să aibă calitatea de asociați majoritari în structura altor întreprinderi, la data semnării contractului de subvenție.
În acelaşi timp, persoanele fizice nu pot avea calitatea de asociat, administrator, reprezentant legal sau angajat în cadrul a mai mult de o întreprindere înființată în cadrul acestui program.
În cazul în care întreprinderea socială se înființează ca societate reglementată de Legea societăților nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și are mai mult de un asociat, persoana fizică al cărei plan de afaceri a fost selectat în vederea finanțării va trebui să aibă calitatea de asociat majoritar.
Se pot obţine finanţări, în funcţie de numărul locurilor de muncă nou create, până la 100.000 de euro. Se finanţează activităţi din majoritatea domenilor, cu câteva excepţii:
- Activități în sectoarele pescuitului şi acvaculturii;
- Activități în domeniul producției primare de produse agricole;
- Activități în sectorul transformării şi comercializării produselor agricole;
- Achiziţia de vehicule de transport rutier de mărfuri;
- Activități condiționate de utilizarea preferențială a produselor naţionale față de cele importate;
De asemenea nu sunt eligibile activități de export către ţări terţe/state membre, ajutoarele legate direct de cantităţile exportate, ajutoarele destinate înfiinţării şi funcţionării unei reţele de distribuţie sau destinate altor cheltuieli curente legate de activitatea de export.
În cadrul programelor de finanţare se organizează cursuri de economie socială, cursuri ce sunt gratuite şi la finalul cărora absolvenţii primesc diplome acreditate de Ministerul Educaţiei Naţionale. În baza acestor diplome pot participa la un concurs de planuri de afaceri. De regulă organizaţiile finanţează între 20 şi 25 de proiecte la 100 de persoane ce au urmat cursul.
Inclusiv persoanele care nu au urmat cursurile de economie socială pot depune planuri de afaceri la concurs, însă vor fi selectate în limita a 10% dintre toate planurile de afaceri selectate pentru finanțare.
Autorii planurilor de afaceri selectaţi pentru finanţare vor beneficia de consiliere pentru înfiinţarea întreprinderilor sociale şi acvitatea lor va fi monitorizează timp de 24 luni, perioada de implementare şi sustenabilitate a activităţilor finanţate.
Termenul de obținere a Atestatul de întreprindere socială este de 4 luni de la data semnării contractului de subvenție.
Fiecare beneficiar al ajutorului de minimis va trebui să angajeze, cel târziu la 3 luni de la semnarea contractului de subvenție, cel puțin numărul de persoane corespunzător cunatumului ajutorului de minimis primit. Persoanele angajate în cadrul întreprinderilor sociale nou înființate trebuie să aibă, în mod obligatoriu, domiciliul sau reședința într-una din regiunile de implementare.
Ajutorul de minimis se va acorda în maximum 3 tranșe:
O tranșă inițială de maximum 25% din valoarea ajutorului de minimis, așa cum a fost acesta aprobat pe baza planului de afaceri și prevăzut în contractul de subvenție încheiat;
O tranșă intermediară de 50%, acordată după momentul în care entitatea obține atestatul de întreprindere socială;
O tranșă finală de 25%, acordată cel târziu după 16 luni de la înființare.
Toate plățile aferente înființării și funcționării întreprinderilor nou create trebuie efectuate în cadrul a 18 luni de funcționare de la data semnării contractului de subvenție (perioada de implementare a planului de afacere).
În perioada ulterioară celor 18 luni de funcționare cu ajutor de minimis, respectiv pe durata celor 6 luni de sustenabilitate obligatorie după finalizarea implementării proiectului, beneficiarul ajutorului de minimis va asigura continuarea funcționării întreprinderii și va menține ocuparea locurilor de muncă create.
La finalul celor 24 de luni de implementare (18 luni cu asistenta financiara + 6 luni de sustenabilitate) beneficiarul ajutorului de minimis are obligatia de a menține destinația bunurilor achiziționate prin ajutor de minimis pe o durata de minimum 3 ani.
Beneficiarul are obligația de a asigura păstrarea unei evidențe detaliate a subvenției primite cu titlu de ajutor de minimis, pe o durată de cel puțin 10 ani de la data primirii ultimei tranșe de subvenții. Această evidență trebuie să conțină toate informațiile necesare pentru a demonstra respectarea condițiilor impuse de legislația comunitară în domeniul ajutorului de minimis.